26.3.15. Propozițiile imperative
În vorbirea indirectă,
propozițiile imperative defin infinitive:
a) afirmative:
b) negative:
Verbul din propoziția principală
say, tell
se înlocuiește cu un verb care exprimă un ordin (tell,
order, command),
o rugăminte (ask,
request, urge),
un sfat (warn,
advise, recommend),
etc., în funcție de sens:
Aceste verbe sunt urmate în mod obligatoriu de complemente
indirecte sau prepoziționale. Dacă ele nu menționate în vorbirea
directă, vor fi adăugate:
Dacă verbul din principală este
la diateza pasivă, complementul indirect nu mai este necesar:
Imperativul pentru persoana I
plural (let's
+ infinitiv) exprimă de obicei o
sugestie și se exprimă în vorbirea indirectă prin verbul
suggest
+ Gerund / completivă directă
introdusă de that:
b) ordinul este precedat de o
propoziție temporală sau condițională:
- cu ajutorul lui
should:
26.4.
Vorbirea indirectă liberă
Acesta reprezintă un stadiu
intermediar între vorbirea directă și indirectă și este
utilizată frecvent în stilul narativ. Se caracterizează prin
schimbarea timpurilor, a pronumelor și adverbelor ca și în
vorbirea
indirectă, dar propoziția principală
este de obicei omisă și se păstrează unele forme din vorbirea
directă:
propoziții interogative, vocative,
întrebări disjunctive etc.
Această formă este adeseori folosită
în literatură pentru exprimarea gândurilor unui personaj. În
consecință, verbul he thought
este de obicei mai potrivit decât he said
în asemenea cazuri.
The End of the English Grammar!