De ce dorm oamenii noaptea?

Dar tu când dormi Herbert?

Tot noaptea. Însă, vara mai ales, n-aș dormi deloc.

Dar ce-ai face?

M-aș culca pe iarbă. Însă cu fața în sus m-aș culca.

Aș ține ochii deschiși. Dacă s-ar putea să nu clipesc, n-aș clipi.

Aș privi stelele. și privindu-le, mi-aș închipui că sunt liber.

"Acum întinde-te în iarbă. Privește stelele, Herbert și imaginează-ți orice dorești."

Îmi închipui că vântul îmi spune ceva. Mî întind în iarbă. Îmi pun brațele sub cap. Privesc cerul.

Totul pare nemișcat, dar știu că nu. Nimic nu este în nemișcare.

Tot cerul, pe care-l poți vedea, și pe care nu-l poți vedea, cu stelele lui, acelea care pot fi văzute și care nu pot fi văzute, vin de undeva.

"De unde?" "Nu știu." Voi întreba iarba. Nici ea nu știe.

Îmi ridic mâinile. Opresc vântul din mișcarea sa lentă.

Îl întreb. Imediat îi aud răspunsul: "Nu știu, Herbert."

"Cunoaște cineva din această lume?" "Nimeni nu știe, Herbert."

De acum încolo, îmi spun mie însumi, nu voi mai întreba pe nimeni. Voi privi cerul. Încep să mă uit la el.